La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci și sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie să ne administram propria viata ca pe o cursă cu obstacole avem un teren de antrenament similar. Vreau să prezint în câteva puncte esențiale cum reușeste un joc banal, adesea ignorat de firile prea cuminți, să simuleze perfect situații importante din viață și mai ales să ne antreneze să le gestionăm perfect. Este vorba de jocul de poker. Nu vă lăsați amagiți că nu l-ați învățat la școală sau că vecinii și prietenii nu-l joacă mereu. În Statele Unite este joc național. În serile din weekend, zeci și sute de mii de americani decenți se strâng în jurul unei mese, își impart jetoane și joacă poker. Prietenii încearcă să se bluffeze între ei fără milă și, dincolo de distracția fără egal pe care o oferă o partidă de poker, ei mai profită într-un fel: învață să-și negocieze eficient situațiile din viața de zi cu zi. Și faptul că americanii sunt cel mai pragmatic și eficient popor din lume spune multe despre pasiunea lor pentru acest joc. Voi încerca în câteva paragrafe scurte să explic de ce și cum reușește pokerul sa fie un mare profesor de viață pentru cei care îl joacă. Cel mai important lucru de știut este că în jocul de poker nu rezultatul unei mâini jucate este semnul că ai luat decizia bună. Dacă am câștigat sau nu mâna nu spune nimic despre corectitudinea deciziilor mele în acea mână. Pot juca perfect fără să câștig sau pot câștiga o mână jucând gresit. Asta pe moment. Pe termen lung însă, cei care iau deciziile corecte vor fi pe plus când se va trage linia (chiar daca pe parcurs mai și ratează unele maini) iar cei care iau decizii greșite vor ieși în deficit la final, chiar dacă pe parcurs au câștigat în unele situații izolate. Asta nu se întâmpla în tenis, de pildă. Pe teren, daca Simona Halep a decis greșit, punctul merge la adversar. Daca a decis corect, punctul e al ei. Invariabil. Ei bine, la jocul de poker mai intră ceva în discuție, ceva care face ca pe termen scurt performanța să nu depindă imediat și direct de competență: felul aleator în care vin cărțile. Oricât de bun ai fi, când primești o mână proastă, tot ce poți face este să cedezi mâna oponentului și să speri la mâna următoare. Ca în viață. Meritele personale nu sunt imediat răsplatite. Ba uneori sunt chiar penalizate. Și invers, în viață adesea nepriceperea este recompensată, spre uimirea noastră, a celor pregătiți. Și cănd se întâmplă asta, ce facem? Începem să regretăm că am fost corecți, că am procedat bine, căci uite ăla cum a reușit fără merite. Uite cum în viața asta nedreaptă cei nepregatiți ajung mereu în față și cei competenți și corecți sunt lăsați în urmă. În concluzie, hai să facem și noi ca ei: să ne bazăm pe șansă, pe contexte nefaste și vom reuși și noi ca ei. Ei bine, concluzia aceasta este greșită, și un jucător bun de poker nu va cadea în această capcană. El știe că, jucând în mod constant corect, până la urmă va ajunge mai bine decât cei care joacă greșit, indiferent de fluctuațiile de moment. Și va continua să facă o dată și încă o dată mișcarea corectă, indiferent de rezultat. E drept, tentația să îți acuzi propriul destin sau societatea cea nedreaptă de conspirații împotriva ta este mare. Cine poate suporta cu inima ușoară să vadă că decizia lui onestă și corectă este penalizată iar oponentul care a acționat complet eronat este recompensat? Jucătorii buni de poker pot suporta asta cu zâmbetul pe buze. În poker, situația are și un nume: "bad beat" - în traducere ar fi, să spunem, "înfrângere nedreaptă". Adică momentul când cel care a jucat incorect câștigă mâna și ia potul de la cel care a jucat corect. Jucătorii de poker știu însă limpede că aceste "bad beat-uri" fac parte din joc, sunt inevitabile și, mai ales, nu influențeaza bilanțul final. O lecție de viață fabuloasă.